Palatul, care astăzi adăpostește Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”, a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea, de vistiernicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reședințe pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi. Stilul inițial a fost cel neoclasic, păstrat de capela reședinței, stil care se impusese cu predilecție în arhitectura civilă din Moldova acelor timpuri. În anul 1847, logofătul Costache Sturdza „preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic”, angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel. Lucrările au fost finalizate în 1855. Cladirea, care păstrează și astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, este de formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru fațade având aceleași elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu Palatul de la Miclăușeni, județul Iași, nu este întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza.
Distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Palatul si-a recăpătat strălucirea arhitecturală și farmecul specific, după anul 1978, când a fost restaurat.
În anul 1982, aici s-a deschis Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”, conform mijloacelor specifice perioadei.
În noua amenajare, Palatul de la Ruginoasa vine să reîntregească rețeaua muzeală din România, cu unul dintre cele mai atractive obiective.
Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”, închis pentru public la finele anului 2008, pentru lucrări de consolidare finalizate în 2010, se află astăzi la finalul unei noi etape de redefinire tematică. Aceasta etapă s-a impus firesc având în vedere faptul că muzeele – clădiri de patrimoniu nu trebuie să rămână pentru generațiile viitoare doar depozitarele unor colecții de obiecte, ci trebuie să demonstreze că dețin puternice argumente cu care un popor își apără originea, individualitatea, tradițiile și valorile transmise de la înaintași. Importanța acestei clădiri – monument istoric, este indiscutabilă în economia zonei sub aspectul promovării turistice, a dezvoltării durabile, a integrării și asimilării valorilor europene.
Tel. 0232 734087, program vizitare miercuri – duminica 10.00-17.00 (luni și marți – închis)
BILET ÎNTREG | 20 LEI / PERSOANĂ ADULTĂ |
BILET REDUS 50% | 10 LEI |
BILET REDUS 75% | 5 LEI |
Biletele pot fi achiziționate direct de la muzeu sau online, de AICI
Primește pe e-mail informații despre evenimente, noutăți locale și multe altele.