E-mail : muzeulvinului@yahoo.comTelefoane: 0230/2720.866

Cladirea in care se afla Muzeul Viei si Vinului este situata in preajma bisericii cu hramul Sfantul Gheorghe, nu departe de centrul localitatii Harlau. Constructia dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea si a apartinut unui urmas al logofatului Tautu.

In decursul anilor, constructia a fost modificata, dar nu esential. Astfel, in 1875 si-a schimbat functiunea din resedinta boiereasca, in sediu al Oficiului Postal.

Constructia si-a mentinut aceasta destinatie pana in anul 1983, fiind cunoscuta de localnici sub denumirea de Casa Postei. Faptul ca este monument istoric a determinat trecerea cladirii sub jurisdictia Primariei orasului Harlau, amenajandu-se aici Muzeul de Istorie si Etnografie. Ca muzeu, a trecut apoi in subordinea Complexului Muzeal National Moldova din Iasi, de la data de 22 mai 1990, conform Deciziei nr. 334 a Institutiei Prefectului Judetului Iasi.

Din decembrie 1999 au inceput lucrarile de consolidare a structurii de rezistenta, scoaterea de sub cota de inundabilitate a demisolului si a pivnitei, prin crearea unui dren perimetral si aplicarea masurilor pentru combaterea igrasiei din peretii cladirii. Cu ocazia lucrarilor s-au descoperit noi spatii, la demisol (umplute, anterior, cu pamant), demonstrandu-se astfel ca intregul demisol a fost locuit, sau servea drept spatiu de depozitare a alimentelor.

Muzeul Viei si Vinului este structurat pe cateva coordonate etnologice fundamentale. Adaptand tematica la spatiul existent, destul de generos, primele trei sali ale muzeului surprind prezenta vinului in cadrul celor trei momente majore ale existentei umane: nasterea (cu botezul), nunta, moartea (cu inmormantarea). Obiecte originale, precum si sugerarea unor obiceiuri, credinte si ritualuri mitico-magice, specifice acestor momente, compun substanta acestor sali introductive.

Sala a IV-a este destinata hanului sau ratosului, locul unde se intalneau frecvent calatorii de altadata. Un loc special in cadrul acestei sali il ocupa mijloacele de transportare si de conservare a vinului, prin intermediul carora vizitatorii isi pot imagina stravechile „drumuri ale vinului”: din crama in pivnita, din pivnita in piata, targ, iarmaroc sau chiar peste hotarele tarii.

In continuare, vizitatorii iau cunostinta cu „universul domestic” al taranului, sala a V-a gazduind un interior traditional din sub-zona Harlau. In jurul vetrei, punctul central al interiorului, se regasesc celelalte „colturi?” specifice interioarelor de altadata: coltul de pat (de odihna), cel cu masa (de reprezentare) si cel pentru depozitarea vaselor si a alimentelor. Mobilierul, ceramica, tesaturile si cusaturile confera o nota distincta acestui interior cu valente preponderent viticole.

Incursiunea in lumea viticulturii moldovenesti continua, la demisolul cladirii, prin vizitarea salii a VI-a, care expune o parte din inventarul unei crame din vie. Aceasta originala constructie avea rolul unui adapost de noapte, dar si pe acela de depozit pentru uneltele, instalatiile si recipientele utilizate la munca in vie.

Sala a VII-a este destinata „muncilor si credintelor”. Aici sunt expuse unelte folosite in vii (chitonogul, furca mare si cosorul), prin procedee muzeologice speciale fiind prezentate vizitatorilor cateva din obiceiurile si credintele specifice sarbatorilor din calendarul viticol (Sfantul Trif, Sfintii Mucenici, Armindeni, Joile Oprite, Schimbarea la Fata, Ziua Crucii, numita si Cristovul Viilor s.a.).

Holul de la demisol, considerat sala a VIII-a, prezinta instalatiile tehnice utilizate la tescuirea strugurilor. Cele cinci teascuri din colectia Muzeului Etnografic al Moldovei, de mare valoare prin ingeniozitatea lor, ofera vizitatorilor o mini-tipologie elocventa. Pastrate in crame sau folosite direct in vii, aceste instalatii, esentiale pentru obtinerea vinului, contureaza o imagine completa a viticulturii din Moldova.

Sala a IX-a este consacrata unui mestesug conex viticulturii, butnaritul sau dogaritul. Aici sunt expuse multe dintre uneltele dogarului, dar si unele recipiente de lemn, necesare depozitarii, conservarii si transportului vinului: butoaie, butoiase, fedelese, ciubere, balerci s.a.

Sala a X-a, ultima, este destinata unui alt mestesug, olaritul, care avea multiple legaturi cu viticultura. Oalele de pamant (bardacile sau canile) erau folosite frecvent la bautul vinului, inclusiv de catre boieri si domnitori. In acest sens, versurile unui cantec popular sunt edificatoare: „La pamant cu talpa goala, / Vinul vechi se bea din oala.” Pe langa ceramica arheologica, sunt expuse si obiecte ceramice ce formau asa-numitul „inventar viticol”: fierbatori de vin si vase pentru pastrat si consumat vin (leici, ulcioare, plosti, cani mari, cani si canite). De asemenea, este reconstituit un atelier de olar, fiind reprezentat si centrul de ceramica neagra din apropiere, de la Poiana Deleni. Toate acestea completeaza tabloul unor stravechi mestesuguri intrinsec legate de viticultura. (Alte detalii)