Plecand din Iasi spre Vaslui, imediat dupa hanul Trei Sarmale, pe partea dreapta, se desprinde un drum care duce spre satul Barnova (10 km), situat intr-o zona de padure, unde Miron Barnovschi, voievod intre 1626 – 1629, „au urzit si Manastirea Barnova, pre numele sau, sub dealul Pietrarie, langa Iasi”, dupa cum scrie cronicarul umanist Miron Costin, adaugand ca „manastiri si biserici cate au facut, asa in scurta vreme, nici un domn n-au facut”.

 In 1629, la mazilirea sa, biserica nu era inca terminata. Testamentul din 1633, scris de domnitorul Barnovschi, la Constantinopol, arata ca „Sfanta Monastire Barnova, care este inceputa de noi, vedem ca, dupa vremuri ce statura, ca alt nime nu va putea sa o savarseasca, numai putere domneasca. Pentru aceea, de va alege Dumnnezeu un domn crestin, ca acela sa savarseasca, Dumnezeu sa-i vie intr-ajutor. Monastirea cea de lemn ce s-au facut intaiu, sa aiba acesti boieri a o socoti si intari.” Clopotul din 1614, pastrat la Barnova si pus in legatura cu vechimea bisericutei de lemn, fusese comandat, de fapt, de Stefan Tomsa Voda, pentru bisericuta de la Poarta, zidita de el in turnul de la intrarea in Curtea Domneasca din Iasi (cu hramul Sfintei Treimi).

 Conceptia arhitectonica a Bisericii de la Barnova poate fi pusa in legatura cu primul sau hram – Sfantul Gheorghe (23 aprilie), sfant militar, patronul spiritual al Mitropoliei Moldovei. Miron Barnovschi insusi avea formatie de ostean, inainte de a domni ca hatman, fiind conducatorul intregii armate moldovenesti. Ascunsa in codrii seculari ai Iasului, incinta manastirii este protejata de ziduri fortificate, cu metereze. Pentru prima data in Moldova, la bisericile lui Barnovschi-Voda apare turnul-clopotnita lipit de biserica, amplasat deasupra pridvorului. Acesta este un element de fortificatie, fiind prevazut cu metereze pentru tras cu pusca si cu o tainita, in care puteau fi ascunse odoarele bisericii, la vreme de primejdie.

 Al doilea hram al bisericii, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august), trebuie pus in legatura cu sfarsitul tragic al domnitorului, la Istambul satarul gadelui cazand pe grumazul frumosului voievod, la data de 2 iulie 1633. Miron Costin nota ca un nou incendiu a izbucnit la Constantinopol, dupa aceasta jertfa de domn crestin, arzand „citeva mii” de case, aceasta fiind pedeapsa divina impotriva turcilor, pentru ca era Barnovschi „om dumnedzaescu si mare rugator spre Dumnedzau”.

 Meritul construirii manastirii Barnova ii revine domnitorului Eustratie Dabija, care si-a gasit aici odihna de veci. O placa de marmura, frumos sculptata, cu inscriptie in limba slavona, a fost pusa peste mormant de catre vaduva sa, Doamna Ecaterina Dafina, in 1666. Tot ea a acoperit, cu o placa la fel de frumoasa, mormantul unicei lor fiice, domnita Maria, decedata la doar 15 ani (1667). De aceasta data, o tanguire in limba greaca este sapata in marmura rece a mormantului. Manastirea Barnova s-a bucurat de atentie si in secolul al XVIII-lea, Grigore Ghica Voda facand diverse amenajari si stabilindu-se temporar aici, cu toata curtea lui, mai ales pentru a se feri din calea epidemiei de friguri care a afectat Iasul.

Teiul din curtea mănăstirii are o vârstă de peste 660 de ani şi este la randul său monument al naturii.